• Nota 10 si apoi direct in bratele mele

 
Nota 10 și apoi direct în brațele mele
 
 
Recunosc, la primul copil toate m-au luat pe nepregatite. Nașterea nu a fost deloc așa cum îmi imaginam eu că va fi, ci cu mari dureri și alte peripeții, ca să nu le zic traume, care mi-au dat bătăi de cap și m-au făcut să nu-mi mai doresc încă un copil pentru foarte mult timp. Poate că de asta am și așteptat șase ani până la al doilea. Aveam nevoie să mă vindec de toată durerea și frica pe care am trăit-o în acele ore petrecute în spital, când eram pe jumătate fără suflare și tot ce-mi doream să știu era că am un bebelușul sănătos și că o să reușesc să mă refac pentru a-i fi alături.
 
De data asta mi-am făcut temele din vreme, m-am informat temeinic, am făcut toate testele, ecografiile și analizele posibile și am avut alături de mine niște oameni care m-au îndrumat și m-au susținut pas cu pas. Mi s-a confirmat din nou că informația te face mai puternic și e singura metodă prin care poți să te simți cu adevărat în siguranță. Și îmi doresc sa scriu despre asta pentru că nu vreau sa uit și pentru că vreau sa le mulțumesc celor care au făcut posibilă această experiență unică. Sunt sigură că multe mame au nevoie să afle că se poate și la noi ca nașterea să fie cu adevărat un moment magic și că bebelușul ar trebui să vină pe lume natural și cât se poate de simplu.
 
Iată cum a fost experiența mea.

Miercuri, 21 Aprilie, ora 7.00, mi se face internarea in Spitalul Băneasa. Sunt întâmpinată cu zâmbetul pe buze de Claudia Deculescu moașa care mi-a fost alături pe tot parcursul sarcinii și al spitalizării. Umăr la umăr pornim să monitorizăm bebelușul, să facem analizele de sânge și să verifice doamna doctor Oana Zaharia că suntem pe drumul cel bun, pentru că începuseră deja, timid, contracțiile.
 
Ora 9.00, urcăm în rezervă și mă instalez comod în camera ce va urma sa fie locul meu și al lui Ingrid pentru următoarele două nopți. Totul e curat și miroase a nou. Nu-mi plac spitalele, îmi provoacă o stare de anxietate în general, așa că aici mă simt din start tare bine. Asistentele și infirmierele vin sa-mi facă „instructajul”: cum să folosesc telecomandata patului, telefonul prin care le pot apela pe ele și alte câteva chestiuni legate de locul in care mă aflu și ce am nevoie pe perioada spitalizării. Toate bune și frumoase, mă așez comod in pat și încep sa dau sfoară în țară, printre cunoscuți, să-i anunț că în câteva ore o sa fiu din nou mamă. Mai stau la taclale cu Claudia, mai cronometrăm contracțiile, îmi face o perfuzie cu calciu (dacă îmi amintesc bine) și stăm cuminți până e gata pentru noi sala de nașteri.

1

 
Ora 11.00, îmbrăcată iîn pijamale de spital, mă așez confortabil într-un scaun cu rotile și pornesc spre sala de nașteri. Arată ca o camera de joacă, dar  pentru gravide.... Totul e colorat și sunt tot felul de accesorii care să le ajute pe viitoarele mame să treacă mai ușor prin aceste momente. Mă pun direct pe mingea medicinală și încep sa fac exerciții pentru a o ajuta pe bebelina să coboare și pentru a-mi relaxa mușchii. Între timp mi se face foame (și cine mă cunoaște știe că devin alt om când am stomacul gol, așa că n-aș vrea să trec printr-un eveniment atât de important în felul ăsta), dar mă rezolvă Claudia rapid, îmi aduce un meniu complet de spital, cu supă cremă, ceafă de porc, o amandină delicioasa și îmi spune sa mănânc bine pentru a prinde puteri! Alături de ea mă simt de parcă aș fi cu mama. O ascult și mănânc aproape tot... apoi mă ia și somnul, mă așez confortabil pe pat unde picotesc liniștită câteva minute. Aproape că uit de ce sunt acolo și că ar trebui să aduc pe lume, foarte curând, un bebeluș. Din fericire am rezistență destul de mare la durere, așa că, deși contracțiile se întețesc, nu-mi provoacă mari neplăceri.

2_1

 

 
Ora 14.00, a venit și momentul epiduralei. Practic de asta îmi era cel mai frica! La prima sarcină, anestezia nu a ținut și am simțit totul pe viu, cu multă durere și în același timp frustrare. Acum urma să se întâmple la fel? Doamna doctor Ani Rahimian a venit pregătită cu toate cele necesare. Aveam deja contracții așa că toată procedura a durat un pic mai mult decât mă așteptam, dar totul a mers așa cum ne-am propus. Și de data asta experiența și-a spus cuvântul și, din momentul în care anestezia s-a instalat, totul a devenit mult mai suportabil. Mai rămăsese foarte puțin până aveam să o întâlnesc pe cea mică, dar nici nu bănuiam asta. Stăteam liniștită în pat și vorbeam cu asistentele, moașa și cine mai trecea din când în când pe acolo să mă salute sau pur și simplu să mă întrebe... când apare un nou sezon din Vlad? Ne amuzam tare pe treaba asta, apoi a venit și doamna doctor Zaharia să vadă cum suntem, a verificat dacă sunt bine și a dat verdictul: în jurul orei 18.00, cel mai probabil, o să nașteți. Dar viața e plină de surprize, iar Ingrid avea alte planuri pentru noi! 
 
Ora 16.00 Claudia mă verifică și... dilatația era maximă! Surprinsă, o anunță pe doamna doctor, care vine într-un suflet. Practic asta a fost! Pregătesc echipamentul necesar, anunță la neonatologie, toată lumea începe să își intre serios în rol. Claudia se poziționează lângă mine, mă ia de mâna și îmi spune trage aer și împinge, o să fie bine!” O ascult cuminte. Doamna doctor îmi face semn să mă opresc pentru o secundă. Apoi trag din nou aer, împing și tot așa de câteva ori... văd că în jurul meu erau doar fețe zâmbitoare care mă încurajau și îmi dădeau de înțeles că totul se desfășura așa cum și-au propus. La un moment dat, din senin parcă, am auzit vocea fetiței mele. A venit pe lume rapid și în cel mai firesc mod, apoi a fost preluată de neonatolog, verificată, a primit nota 10 și a ajuns direct în brațele mele. Cum mi-a auzit vocea, s-a liniștit. Am stat așa și ne-am privit minute în șir. Era calmă și blândă, s-a lipit de mine ca și cum și-ar fi găsit din nou locul. Apoi a fost preluată de cei de la neonatologie cât doamna doctor se ocupa de mine și încheia procedurile medicale. La scurt timp după a revenit la pieptul meu, a păpat cât s-a putut, a dormit un pic și a stat fericită în brațele mele.

3

 

4

Ora 19.00 - am revenit în rezerva. Mă simțeam bine, dar îmi era din nou foame! O foame teribila! Așa că am luat cina în timp ce am făcut un video call cu Sasha și cei de acasă care așteptau vești de la noi. Ingrid a venit între timp la mine și am stat împreună așa cum se întâmplă și acum când scriu. E plăcut să o știu aici, să-i mângâi pielea, să-i simt mirosul. A venit pe lume într-un moment greu pentru mine, pentru noi toți. A fost și este raza mea de speranță, de bine, oaza mea de liniște. Nu știu cum va fi viața noastră de acum înainte. Am trecut prin atâtea schimbări în ultimul an, dar știu sigur că dragostea pentru sufletul ăsta mic și curajos nu se va sfârși niciodată. Există minuni pe lumea asta, iar copiii sunt minunile mele. De prețuit, cu dragoste, pentru totdeauna.

5