• Din nou ca la 18 ani

Ce-aș fi vrut să fi știut la 18 ani
 
M-am întors de curând de la Iași, unde am avut timp pentru adultul și pentru copilul din mine. Doar acolo simt că reușesc să mă conectez cu adevărat la mine, fiincă fiecare vacanță acasă mi se pare că e un exercițiu de echilibru printre amintiri.

Mi-am dat răgaz să îmi reamintesc emoțiile și energia din locurile în care am crescut, să mă plimb prin pădurea pe unde mă dădeam iarna cu sania și pedalam vara întreagă printre copaci, să stau pe malul lacului unde mai ieri eram împreună cu tata și dădeam la pește, să mă trezesc dimineața devreme din cauza broaștelor gălăgioase și să citesc noaptea la lumina lanternei, dar de data asta nu pentru că mă certau părinții că stau până târziu, ci pentru că Sasha dormea dus lângă mine și nu voiam să îl trezesc.
 
Dar una dintre „comorile” pe care le-am găsit la Iași, în podul casei, printre amintirile din școală și rochițele de când eram bebeluș în care ar intra cu succes acum orice păpușă, este jurnalul pe care l-am ținut în anii de liceu. Mi-a adăpostit dramele și iubirile pierdute, pasiunea pe care o aveam încă de atunci pentru actorie, certurile cu părinții, romanele pe care le devoram și despre care scriam mereu cu pasiune. Am întâlnit printre paginile lui o puștoaică foarte hotărâtă, dornică să joace, să ducă mai departe un vis care începuse deja din școala generală și care îmi dădea atâta energie și mă făcea, cu fiecare zi care trecea, tot mai matură și mai determinată. Jurnalul ăsta m-a făcut să cad la pace cu mine și, în acelasi timp, a trezit niște răni mai vechi și dureri care, deși vindecate au încă o forță nebănuită asupra mea.
 
Mi-ar fi plăcut să știu atunci, la 18 ani, că nimic nu e veșnic, să știu că oamenii dragi vor dispărea din viața mea la un moment dat și că ar trebui să îi ascult, să îi privesc, să le răspund și să îi înțeleg atunci când puteam să o fac. N-am înțeles pe deplin asta în clipele acelea, când mi se părea că viața e un drum lung și nesfârșit și că toți cei dragi vor fi aici alături de noi până la adânci bătrâneți. Uneori, soarta îți da câte un bobârnac și te face să ai mai multă compasiune și înțelegere pentru cei pe care ai senzația că îi vei avea mereu alături.
 
Mi-ar fi plăcut să știu că e în regulă să cer ajutor, că nu e o rușine să fiu vulnerabilă în fața celor care ar putea să îmi fie alături atunci când eu simțeam că nu mai pot face față anumitor probleme, fiindcă la 18 ani totul pare mult mai dramatic și mai dur decât este în realitate. Dar fiecare vârstă are lecțiile ei și e important să știm, înainte de orice, că a cere ajutor nu te face slab, ci te face uman. Și, da, mi-ar fi plăcut să știu că durerea e trecătoare și că timpul are grijă de noi toți, iar situațiile de criză sunt doar etape prin care trebuie să trecem ca să ne maturizăm, să înțelegem cu adevărat lumea.
 
Mi-ar fi plăcut să râd mai des și să mănânc tot ce am chef - obsesia legată de kilograme pe care o aveam pe atunci mă chinuia teribil și nu știam cât de puțin important e felul în care arăți și cât de simplu ar fi fost să am curaj să fiu eu și nu o fată care se înfometează fără sens și suferă pe ascuns pentru că își dorește să fie perfectă. De-aș fi știut pe atunci că perfecțiunea nu există și dacă mi pare că este, se numește, de fapt, PHOTOSHOP. „Sănătatea e cel mai important dar pe care îl avem, așa că ai grijă să o păstrezi” e mesajul pe care îl scriu în noul meu jurnal.
 
Mi-ar fi plăcut să știu cum să mă iert pentru toate greșelile, să îmi dau timp, să fiu blândă cu cine sunt, să îmi ascult instinctul și să nu uit niciodată că sunt unică, fix așa cu toate defectele imaginare pe care atunci le vedeam la tot pasul.
 
Mi-ar fi plăcut să știu că oamenii nu se schimbă și să nu mai încerc să-i determin să o facă, ci să îi iubesc pe cei apropiați pentru tot ceea ce sunt și nu pentru ce ar putea deveni. Încercam mereu să îi schimb pe alții, în loc să am grijă de mine și de nevoile mele. Problemele altora vor rămâne mereu ale lor, așa că e mai important să le fii alături cu vorba bună, în loc să te lansezi într-o operațiune de implicare în direcția pe care o vezi tu pentru ei. Am făcut asta ani la rând, iar acum știu că unii oameni pur și simplu nu vor să fie ajutați sau au nevoie doar de timp și înțelegere.
 
Mi-ar fi plăcut să știu că nu e necesar să evit mereu, cu orice preț, conflictele, că trebuie să fiu eu însămi în orice situație, și că nimeni nu are rețeta unei vieți de succes, nici la 20 nici la 80 de ani. Că nici un like de pe rețelele de socializare, nici un selfie cu zeci de filtre nu te face mai interesant sau mai bun în ceea ce faci, să știi cine ești și să îți accepți toate neajunsurile te poate face în timp om, în adevăratul sens al cuvântului și te poate aduce în armonie cu ceea ce ești. Mi-ar fi plăcut să știu cum să îmi cultiv încrederea în mine și să transform greșelile în lecții. Mi-ar fi plăcut să mă țin de orele de chitară și de cursurile de germană, de dans și de scris în continuare, zi de zi, așa cum o făceam pe atunci.
 
Mi-ar fi plăcut să mă concentrez mai mult pe ce se întâmplă aici, acum și nu pe trecut sau viitor - la 18 ani eram speriată de ce urmează și destul de dezamăgită de ce trăisem până atunci, mi se părea că viață mea nu era suficient de interesantă, de captivantă și toate visele mele erau foarte departe și în loc să mă concentrez pe bucuriile vârstei, pe ce îmi oferea viața atunci, eram speriată de ce va urma sau panicată că nu sunt suficient de bună. Acum mă uit în urmă și îmi dau seama că totul era atât de simplu dacă aș fi înțeles că trebuie să trăiesc fiecare clipă și să nu mă stresez atâta pentru ce se va întâmpla în viitor, que sera, sera!
 
Și cel mai mult mi-ar fi plăcut să îmi țin prietenii aproape, oamenii ăia alături de care am poate cele mai frumoase amintiri, dar pe care n-am știut cum să îi păstrez în viața mea de acum.
 
Zi de zi învățăm câte ceva și asta e al naibii de frumos! E important să te uiți în urmă și să iei fiecare pas ca o lecție care te transformă în cine vrei să fii cu adevărat. Dacă ar fi să le dau un sfat celor care au 18 ani acum, le-aș spune: „învățați, visați și trăiți clipa, restul vine de la sine!”