• Cum imi pregatesc tenul pentru filmare

       Cum imi pregatesc tenul pentru filmare
 
       La fiecare început de proiect, înaintea fiecărui eveniment important la care particip am grijă de tenul meu și pun în aplicare câțiva pași simpli care mă ajută să curăț, hidratez și să-i ofer atenția de care are nevoie. Iar înainte de filmări fac asta cu mare atenție, pentru că știu că vor urma multe ore de machiaj care îmi vor agresa tenul la maxim, oboseală, stres și muuult retuș, adică pudră peste pudră aplicată după fiecare dublă. Probabil această grijă  (exagerată uneori) mi se trage din cauza tuturor gândurilor și obsesiilor adolescenței care se întorc din când în când la mine. Pentru că am fost o puștoaică cu un ten pe care acneea lăsa semne serioase și doar cine a trecut prin asta știe ce înseamnă să fii rușinat de felul în care arăți și să n-ai încredere în tine pentru că te simți respingător și ai senzația că toată lumea se uită doar la ce ai pe față și nu te vede așa cum ești cu adevărat. Ei bine, am trecut prin multe stări în perioada respectivă, care era și așa destul de tulbure și care a lăsat urme adânci în adultul, care sunt azi. Așa că dacă ați trecut prin asta sau dacă încă vă confruntați cu astfel de probleme înțeleg perfect! Știu cum e să nu vrei să mergi la o petrecere pentru că ai o explozie pe obraji, știu cum e să porți șapcă, gândindu-te că așa nu o să se vadă prea tare sau să te dai cu tone de fond de ten, care din păcate fac mai mult rău decât bine.
         Și de data asta, pentru că alăptez, am început să fac alt tip de cercetări, așa cum o făcusem și cu mulți ani în urmă și să văd ce mi-ar fi mai potrivit pentru nevoile tenului meu, ce produse să folosesc și de care să mă feresc. Până una alta important e ca bebelina mea să fie sănătoasă și vreau să am grijă și de nevoile ei, că mă descurc eu și cu un ten cu probleme, dacă am reușit la 16 ani, cred că o să-i pot face față și acum. Iar dacă pe vremuri mă informam din revistele mamei și îmi făceam tot felul de măști, care mai rău îmi chinuiau pielea, azi avem orice fel de informație la degetul mic și...am avut de unde alege! Dar cum internetul poate fi foarte înșelător am zis că o discuție cu un medic n-ar strica. Am pus mâna pe telefon și am vorbit cu doamna doctor Ruxandra Sinescu, care mi-a dat întâlnire la Project Beauty, unde, ca de obicei, mi-a oferit toate informațiile de care aveam nevoie și m-a scăpat de teroarea punctelor negre și a acneei cu un super tratament, Dermalinfusion pe numele lui, urmat de un adevărat răsfăț cu Aqua Gold.

1

          Și cum sunt om generos, am zis că cel mai frumos ar fi să împărtășesc și cu voi toate informațiile pe care mi le-a oferit doamna doctor, care a fost acum ceva timp și la Olimpiada Mămicilor când am discutat câte-n lună și în stele despre ten și nevoile lui în timpul sarcinii. Ce substanțe sunt interzise și cu ce le putem înlocui, de ce unele femei au o piele strălucitoare și frumoasă și altele se luptă cu tot felul de neajunsuri? Dacă avem voie să continuăm în siguranță un tratament de epilare definitivă și cât de sigur este un peeling în timpul sarcinii? Oare vergeturile rămân ca niște semne ale iubirii ce le-o purtăm bebelușilor noștri sau dacă ni se par inestetice putem să ne luăm rămas bun de la ele? Despre asta și multe altele am discutat, testat, încercat în episodul cu numărul trei din Olimpiada Mămicilor. Las link aici. https://protvplus.ro/emisiuni/olimpiada-mamicilor/episodul/34489-ingrijirea-tenului-in-timpul-sarcinii

2

    Dar de data asta, în schimb m-am bucurat și de AQUAGOLD®și pot să spun că a devenit cap de afiș în ceea ce privește tratamentele faciale. Cum funcționează? AQUAGOLD® Fine Touch™ are un capăt cu 20 de micro-canale placate cu aur de 24K si un recipient atașat în care se combină diverse substanțe precum acid hialuronic, toxină botulinică, plasmă, aminoacizi, vitamine., așa cum mi-a explicat doamna doctor. Cum funcționează mai exact? Micro-canalele permit substanțelor din recipient să iasă cu usurința și să penetreze pielea până la nivelul dermului profund de unde sunt absorbite mult mai rapid pentru a începe să stimuleze producerea de colagen și elastină. Nu doare, după poți să ieși liniștită în lume și cel mai important pielea capătă strălucire și este mult mai hidratată. Răsfăț adevărat!

3

        Și după ce am început filmările diferența s-a simțit cu adevărat pentru ca pielea Elizei arată mult mai bine! Și o să vă convingeți de asta din toamnă când serialul Vlad revine la ProTv.

4